6 - Triacul

Acasă » Electronică analogică » 05 - Dispozitive multijoncţiune

  • Comportamentul triacului este asemănător cu două tiristoare conectate în paralel şi în direcţii opuse
  • Triacele se folosesc adesea în circuitele simple şi de puterea joasă
  • Terminalii A1 şi A2 nu se pot interschimba! Pentru o aprindere corectă a triacului, curentul pe poartă trebuie să treacă prin terminalul A2

Reprezentarea echivalentă şi simbol

triacul; schema echivalentă şi simbol

TRIAC-ul nu este altceva decât două tiristoare în paralel aşezate spate în spate.

Circuit dimmer cu triac

circuit dimmer cu lampă folosind triac

Deoarece tiristoarele individuale sunt mult mai flexibile într-un sistem de comandă, acestea sunt adesea întâlnite în aplicaţiile cu motoare electrice. triacele sunt de obicei folosite în aplicaţii mai simple, de putere mică, precum dimmer-ele. Un astfel de circuit simplu, pentru controlul unei lămpi, este prezentat în figura alăturată. De observat că acest circuit include şi condensatorul de defazare necesar pentru aprinderea dispozitivului dincolo de valoarea de vârf a formei de undă de c.a.

Triacele sunt recunoscute pentru aprinderea lor nesimetrică. Acest lucru înseamnă că tensiunea de străpungere este diferită pentru fiecare din cele două polarităţi a formei de undă. De obicei, acest lucru nu este de dorit, datorită faptului că rezultatul aprinderii nesimetrice a dispozitivului înseamnă o formă de undă cu un conţinut armonic mai mare. Formele de undă simetrice faţă de axa orizontală sunt compuse doar din armonici impare. Formele de undă nesimetrice însă, conţin armonici pare, dar care pot fi, în funcţie de situaţie, însoţite şi de armonici impare.

circuit dimmer cu lampă folosind triac; conectarea unui diac în serie cu poarta triacului

În interesul reducerii conţinutului aromonic al sistemelor de putere, cu cât numărul armonicilor este mai scăzut şi mai puţin diversificat, cu atât mai bine - un motiv în plus pentru care tiristoarele sunt preferate triacelor în sistemele de control complexe de putere mare. O modalitate de aducere a formei de undă de curent a triacului la o formă mai simetrică este utilizarea unui dispozitiv extern pentru declanşarea impulsurilor pe poartă. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui diac.

Tensiunile de străpungere ale diacurilor tind să fie mult mai simetrice (aceeaşi valoare pentru ambele polarităţi ale formei de undă) faţă de tensiunile triacelor. Din moment ce diacul împiedică orice curent pe poarta triacului până în momentul în care tensiunea de străpungere a atins un anumit nivel precis, repetabil în ambele direcţii, punctul de aprindere al triacului de la o semi-alternanţă la alta tinde să fie mult mai consistent, simetria formei de undă rezultată fiind mult îmbunătăţită faţă de axa orizontală.

Aprinderea corectă a triacului

Practic, toate caracteristicile tiristoarelor se aplică şi triacelor, cu excepţia faptului că triacele sunt dispozitive bidirecţionale (pot conduce curenţi în ambele direcţii). Nu este necesar prin urmare să facem alte observaţii cu privire la acest dispozitiv, cu excepţia modului de numerotare al terminalelor.

Din circuitul echivalent prezentat mai sus, s-ar putea înţelege faptul că terminalii 1 şi 2 se pot interschimba între ei. Acest lucru nu este însă corect! Cu toate că ne putem imagina triacul ca fiind compus din două tiristoare, adevărul este că acest dispozitiv este construit dintr-o singură pastilă de material semiconductor, cu straturi şi dopaje corespunzătoare. Caracteristicele actuale de operare pot să difere uşor faţă de modelul echivalent format din două tiristoare.

circuit dimmer cu lampă folosind triac

Acest lucru poate fi scos în evidenţă considerând două circuite simple, unul funcţional, celălalt nefuncţional. Circuitele considerate sunt variante uşor modificate ale circuitului cu lampă prezentat mai sus, fără a lua în considerare condensatorul de defazaj. Cu toate că circuitul rezultat nu posedă acelaşi grad de control precum versiunea mai complexă (cu condensator şi diac), acesta este funcţional.

circuit dimmer cu lampă folosind triac; inversarea triacului

Să presupunem acum că inversăm terminalii principali ai triacului între ei. Conform circuitului echivalent cu două tiristoare de mai sus, această modificare nu ar trebui să afecteze în niciun fel funcţionarea circuitului.

Presupunerea noastră nu este însă corectă! Dacă ar fi să construim acest circuit, vom observa că el nu funcţionează. Puterea pe sarcină va fi zero, deoarece triacul nu va intra niciodată în starea de conducţie, indiferent de valoarea rezistenţei de comandă. Aprinderea corectă a triacului se realizează asigurându-ne că poarta primeşte curentul de comandă de la terminalul principal A2. Identificarea terminalilor A1 şi A2 se face folosind catalogul producătorului.